Uimitoarea poveste a unui contract de muncă dintr-un mai îndepărtat
Uimitoarea poveste adevărată și dovedită a unui CONTRACT DE MUNCĂ dintr-o îndepărtată lună mai a anului 164 A.D.
E-o primăvără târzie, rece la Alburnus Maior, ca toate primăverile din colțul ăsta îndepărtat de Imperiu. E ziua a 13-a, înaintea Calendelor lui iunie, în cel de-al cincilea an de domnie a slăvitului Caesar Marcus Aurelius Antoninus, în anul în care Macrinus și Celsus erau consuli.
La Alburnus e încă tihnă, chiar dacă, din vale, de la Apulum, călătorii povestesc despre o cumplită molimă dar și despre îndrăzneli nemaiauzite ale hasdingilor, ce ar pofti să treacă prin Dacia noastră. Dar sunt doar zvonuri șoptite seara, la focurile din hanurile în care se adăposteau drumeții, căci era drum lung și greu către Alburnus. E tihnă dar nu liniște, pentru că apele de sus, din munte, s-au dezghețat, minele și spălătoriile au pornit din nou și Aurelius Adiutor, unul din preaputernicii arendași ai aurariilor din inima munților, caută lucrători de nădejde.
Pe cărarea îngustă de pe coamă ce duce către Immenosum Maius, urcau așezat trei bărbați. Cei trei veneau din Kastellum Baridustarum, de unde ajungi la Immenosum doar dacă treci prin Kartum, lăsând pe stânga casele pe care unii le numesc satul pirustilor și pe dreapta Kastellum Ansium. Căci așa erau casele la Alburnus, grămădite în jurul aurăriilor și botezate după semințiile aduse încă de luminatul Traian, din îndepărtatata Dalmație, alese din neamul ilirilor cei fără de țară. Oameni aprigi, vrednici și pricepuți ca nimeni alții în căutatul și scosul aurului din cele mai adânci și negre măruntaie ale Tartarului. Apoi, în urma lor, veniră și alții, din toate zările, atrași de mirajul galben ce lua mințile oricui, de la împărat până la cel mai umilit sclav: traci ce-și făcură ucenicia în Haemus și Laurion, greci de peste tot, oameni de la răsărit, mesi și besi, toti înțelegându-se între ei într-o latină devenită a locului.
La Immenosum Maius, tot Alburnusul știe, trăiește cinstitul Flavius Secundinus, cel ce cunoaște legile ca pe apă, are și scriitura frumoasă, trainică și citeață și-mparte vorbe bune pentru orice mușteriu, chit că e cetățean al Romei. La Flavius Secundinus veneau toți oamenii din vale, mineri sau negustori, soldați sau venetici în trecere, pentru toate daravelele cu înscrisuri. Scria tăblița,îi urmărea sigilarea, încredința martorii, dând apoi fiecăruia partea lui de înscris iar dovada, copia lui, o ținea la bun adăpost. Își făcuse o încăpere, într-una dintre minele părăsite de la poalele muntelui celui mare, unde se știe că-i la fel de rece și iarna și vara, lumină nu-i și lemnul tăblițelor se păstrează până în veac! Cioplise în pereții galeriei policioare închise cu scandură de brad afumată, pe care odihneau actele întregii văi. Iar plata muncii lui nu-i la fel ca-n târgul Miciei sau în strălucita Sarmizegetusa, ci mai cu milă, ca pentru oameni năcăjiți, ce trăiesc greu și aspru, scormonind adâncurile. Aici năzuiau să ajungă cei trei, pe numele lor, Memmius a lui Asclepios, Titus a lui Beusas ce-și mai zicea și Bradua și Socratio a lui Socration.
Memmius venise din răsărit, după lungă cale. Învățase meșteșugul greu al aurăriei în întunericul Haemus-ului și poposise la Alburnus, ca atâția alții aidoma lui, adus de zvonul că Împăratul, stăpânul acestor locuri, le-ar da minerilor drepturi de necrezut în orașele de la poale sau de prin întreg cuprinsul lumii înțelese.
Se povestea că, deși nu era cetățean ai Romei, la Alburnus ar fi putut chiar cumpăra, la fel ca orice Quirites, orice fel de res mancipii. Visa Memmius la ziua când, îmbrăcat în cea mai bună tunică, ar fi stat alături de cei cinci martori în fața balanței și ar fi zis: HUNC EGO HOMINEM EX IURE QUIRITIUM MEUM ESSE AIO ISQUE MIHI EMPTUS ESTO HOC AERE AENEAQUE LIBRA! Ar fi putut avea bucata lui de casă, așa cum văzuse la Anduena a lui Bato sau chiar o sclavă tânără și frumoasă, ca Passia din casa lui Maximus a lui Bato. Dar până acolo era cale lungă și singura cărămidă pe care își clădea visele ascunse era doar vigoarea brațelor sale și știința ce-o dobândise în anii în care înfruntase întunericul, în căutarea metalului strălucitor.
Și pentru asta, urca agale poteca către Immenosum, alături de Bradua ilirul și un grec pripășit, Socratio, ce se învoiseră să-i fie martori, în tocmeala cu Aurelius Adiutor. Căci strălucita Romă adusese pe aceste sălbatice meleaguri lumina legii și a lucrului scris și munca se făcea cu înțelegeri limpezi, în care fiecare își cunoștea locul și îndatorirea.
Și scrise Flavius Secundinus pe tăblița:
„În anul când Macrinus şi Celsus (erau) consuli, ziua a 13-a înainte de calendele lui iunie, eu Flavius Secundinus am scris, solicitat de către Memmius, fiul lui Asclepius, care a declarat că nu ştie să scrie, ceea ce a spus el – anume că s-a angajat, închiriind munca sa în lucrări la minele de aur (ale) lui Aurelius Adiutor, începând din această zi până la idele lunii noiembrie ce vine (13 noiembrie), pentru 70 de dinari și alimente. Simbria va trebui să o primească la termenele stabilite; pe munca ce va trebui prestată vârtos și cu putere arendașului scris mai sus. Dacă fără învoirea arendașului Memmius ar vrea să se retragă ori să înceteze munca, el va fi obligat să dea, pentru fiecare zi, câte cinci sesterți (numărați), opt ași (?); iar dacă apa (inundarea galeriei) va împiedica desfășurarea muncii, totul va trebui recalculat proporțional. Arendașul, dacă la termenul stabilit va întârzia cu plata, la penalizare identică va fi supus, după trei întârzieri .
Încheiat la Immenosum Maius., cu martori Titus (fiul) lui Beusas, poreclit și Bradua și Socratio (al lui) Socration
Semnată de
Memmius al lui Asclepios”
20 mai 164
Și din cămăruța din mină, prin veacuri, a ajuns pînă la noi, acestă tăbliță cerată, pe care toți o cunosc azi cu numele de Tăblița Cerată Dacică XI! Privind-o în liniște, parcă se aude încă scrijelitura lui Flavius Secundinus și se simt visele lui Memmius!
Epilog: Tăblița Cerată
Alburnus Maior – Masivul Cârnic, galeriile miniere romane – galeria modernă Ohaba-Sf. Simion (Roșia Montană, com. Roșia Montană, jud. Alba)
20 mai 164 p. C.
Colectia MNIR – restaurator Marius Amarie, MNIR
Tabula cerata, de fapt, un contract de muncă, face parte dintr-un lot de documente excepționale descoperite în interiorul galeriilor de la Alburnus Maior, astăzi Roșia Montană. Descoperirea acestora a fost prilejuită de revirimentul activităţii miniere în Transilvania, pe baze organizate, de către Imperiul Habsburgic. În acest context, până la mijlocul secolului al XIX- lea, odată cu redeschiderea unor galerii miniere romane au fost descoperite întâmplător, de către mineri, un număr de peste 30 de astfel de “cărți de lemn” cerate, o parte dintre ele fiind distruse imediat după descoperire, datorită stării precare de conservare și a contactului cu aerul. O parte dintre ele s-au pierdut.
Documente epigrafice deosebite prin unicitatea și prin abundența informațiilor conținute, cele cca. 25 de tăblițe cerate de la Alburnus Maior păstrate, oferă informații precise asupra realităților economice, a sistemului de locuire, a vieții religioase și a raporturilor juridice care guvernau comunitatea minieră de aici. Denumite în literatura de specialitate și Tripticele transilvane, ele sunt atât documente oficiale, cât și acte – instrumenta juridice, cu caracter privat. Din punctul de vedere al conținutului, se disting următoarele categorii de documente: proces verbal pentru autodizolvarea unei asociații de înmormântare, contracte de împrumut, contracte de vânzare-cumpărare, contracte de muncă, documente bancare, contracte de asociere și o listă de cumpărături/ cheltuieli pentru organizarea unui banchet.
Lectura și analiza acestor izvoare a făcut posibilă nuanțarea înțelegerii mecanismelor de funcționare ale dreptului roman, fiind, printre rarele ocazii, în care este posibilă surprinderea „dreptului roman aplicat”. Cea mai timpurie tăbliță cerată este datată în anul 131, iar cea mai recentă, în anul 167 p. C. Părerea unanim acceptată de către specialiști este că ele au fost puse la adăpost, în interiorul unor galerii miniere greu accesibile, într-un moment de criză, probabil legat de atacurile marcomanice asupra provinciei Dacia din perioada 167-170 p. C.
Piesa expusă, Tab.Cer.D. XI (nr. inv. 54187), provine dintr-un lot de tăblițe cerate descoperite în anul 1854. Datat la 20 mai 164 p. C., documentul reprezintă un contract de muncă, făcând parte dintr-un triptic confecționat din lemn de brad. În unele locuri se observă urmele unei scrieri anterioare, tăblița fiind „refolosită” pentru contractul păstrat în forma actuală.
Se distinge mixtura etnică și compoziția socială eterogenă ca statut juridic, specifice unei astfel de zone, în care gentes ex toto orbe romano, sunt atrași de mirajul aurului, într-o veritabilă „Californie a Antichității”. Arendașul, Aurelius Adiutor, este cetățean roman, ca și „scriitorul”, Flavius Secundinus. Titularul contractului, Memmius al lui Asclepios, peregrin, pare a avea o origine orientală, deși patronimicul este grecesc. Celelalte două personaje imortalizate în document, în calitate de martori, Titus al lui Beusantis, zis și Bradua și Socratios al lui Socration, sunt peregrini, iar onomastica lor indică o origine illyro-dalmatină pentru primul și una greco-orientală, pentru cel de-al doilea.
Documentul aduce importante clarificări referitoare la modul de organizare a activității miniere, la salarizarea muncii specializate precum și la drepturile și îndatoririle fiecărei părți, constituind una dintre sursele de primă importanță cu privire la originile „legislației muncii”, precum și la istoria Daciei.
